Cireșele lui Rusalim
Dimensiune font:
Există un anotimp care curge nu după ceas, ci după zvonul cireșelor coapte. Vine într-o duminică de Rusalii, când aerul e cald și blând, și-n pomi stau atârnate globuri roșii de lumină – cireșele lui Rusalim. Nimeni nu știe cu adevărat cine a fost Rusalim. Nu este un personaj istoric, ci mai degrabă o umbră mitologică, o prezență veche din colindele și descântecele străbunilor. Poate un împărat al lumii nevăzute, un păzitor al hotarelor dintre vii și morți, poate un nume derivat din Ierusalim, transformat în chip de basm. Cert e că, în conștiința populară, Rusalim Împărat aduce cu el un amestec de teamă, respect și sărbătoare. Iar darul lui cel mai dulce rămâne cireșul plin, copt și viu.
În copilărie, credeam că pomii își păstrează cele mai bune cireșe pentru Rusalii. Cele mai mari, mai dulci, mai rotunde. Le mângâiam cu ochii, le culegeam cu emoție și le mâncam cu o sfială veselă, ca pe niște daruri dintr-un basm. Le mâncam în tăcere, apoi ne dădeam drumul râsului printre sâmburi scuipați cât mai departe – un concurs tainic al copilăriei. Rusalim venea în fiecare an, invizibil, dar simțit. În mirosul frunzelor, în umbra legănată a cireșului, în mierea clipei.
Azi, când roșul cireșelor îmi amintește mai mult de sângele viu al timpului care curge, înțeleg altfel darul lui Rusalim. Nu e despre fruct. E despre chemare. Rusaliile aduc un vânt cald în suflet, un vânt care îți spune: „Trăiește acum.” Cireșele lui Rusalim nu pot fi puse la păstrare. Se strică repede. Au un parfum care dispare, o dulceață care cere să fie gustată pe loc. Exact ca bucuria autentică. Ca sărbătoarea adevărată. Ca clipa de grație în care înțelegi, dincolo de vorbe, că viața nu așteaptă.
Când vine Rusaliile, totul pare să se miște altfel. Păsările au un tril mai rotund, femeile poartă fuste cu flori, iar bărbații par mai tăcuți, de parcă și-ar aminti ceva uitat. În biserică, se aduc crengi verzi și frunze de nuc. Afară, în livezi, atârnă cireșele. Iar între cele două lumi – spirituală și vegetală – stă omul, ca un pod viu între cer și pământ. Un om care, pentru o zi, își aduce aminte că e viu. Că poate iubi, că poate simți, că poate dărui.
Cireșele lui Rusalim sunt semnele delicate ale trezirii. Te opresc din goană. Te fac să ridici privirea. Să întinzi mâna. Să mănânci cu degetele murdare de dulceață, fără rușine. Te învață simplitatea fericirii. Te învață prezența.
Și mai au un dar, cireșele acestea roșii ca dorul: adună oameni. La masă, la umbră, în amintire. Îi pun pe bunici în capul mesei și pe nepoți în copaci. Leagă generațiile cu firul sâmburilor păstrați în buzunare. Cu povești spuse printre înghițituri, cu promisiuni nerostite.
Poate că asta e minunea de Rusalii: nu pogorârea în chip de limbă de foc, ci aprinderea unei flăcări lăuntrice care ne face din nou vii, buni, împreună. Iar cireșele lui Rusalim sunt puntea. Dulce, vie, trecătoare. Ca viața.
Să le culegem așadar, să le mâncăm cu ochii închiși și inima deschisă. Să le cinstim ca pe un gest de iubire. Pentru că după Rusalii, cireșele dispar. Dar cine-a gustat din ele, poartă vara în suflet toată iarna.
Și-n fiecare iunie, când pomii rodesc și soarele dansează printre frunze, cineva, undeva, rostește tainic: au venit cireșele lui Rusalim. Să ne bucurăm.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau