Se creionează noul Guvern, cum ar putea arăta. Negocieri pe ministere între PSD, PNL, USR și UDMR
Dimensiune font:
Marți, 3 iunie, cei patru lideri ai principalelor partide politice din România (PSD, PNL, USR și UDMR) s-au întâlnit din nou pentru a discuta viitorul Guvern al țării și măsurile necesare în contextul politic actual.
O nouă zi de negocieri pentru formarea Guvernului României. Potrivit Antena 3, PSD şi-ar dori șase ministere şi şefia Camerei Deputaţilor sau cinci ministere, dar în plus funcţia de director SIE şi propunerea unui judecător la CCR. Pe de altă parte, PNL vrea cinci ministere sau patru ministere, dar şi şefia Senatului. USR-ului i-ar reveni trei ministere şi celor de la UDMR – două. Bătălia mare se poartă pentru Ministerele Justiţiei și Finanţelor.
PSD
PSD a solicitat șase ministere, dar și șefia Camerei Deputaților, unde președinte ar fi Sorin Grindeanu, actualul președinte al partidului. O altă variantă a social-democraților ar fi cinci ministere, plus funcția de director SIE și propunerea unui judecător la CCR.
Preşedinte Camera Deputaţilor – Sorin Grindeanu
Ministerul Transporturilor – Marian Neacşu/ Ciprian Şerban
Ministerul Transporturilor – Marian Neacşu/ Ciprian Şerban Ministerul Economiei – Bogdan Ivan Gruia
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu/ alt social-democrat
Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr/ alt lider PSD
Ministerul Muncii SAU Ministerul Sănătăţii
Ministerul Justiţiei SAU Ministerul Finanţelor Publice
PNL
PNL negociază cinci ministere sau patru ministere, plus șefia Senatului.
Ministerul Educaţiei – Daniel David
Ministerul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu sau alt lider PNL
Ministerul Finanţelor Publice
Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Energiei SAU Ministerul Mediului.
USR
USR își dorește trei ministere, cu sau fără șefia Senatului.
Ministerul Proiectelor şi Investiţiilor Europene – Ionuţ Moşteanu
Ministerul Justiţiei – Stelian Ion SAU Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Culturii.
UDMR
UDMR vrea două ministere, cu sau fără judecător CCR.
Ministerul Dezvoltării Regionale
Ministerul Mediului sau Ministerul Culturii.
În paralel, negocierile se concentrează și pe stabilirea unui program de guvernare, care va include priorități clare în domeniul legislației și bugetului. Aceste priorități vor viza în special investițiile publice, absorbția fondurilor PNRR, reformele din educație și sănătate, precum și măsuri pentru sprijinirea economiei și populației în fața inflației.
Irina Dumitrescu romaniatv.net
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau