Sclavii propriilor frici. Despre proprietatea cuvintelor și libertatea gândirii

 

Folosim cuvinte în fiecare zi. Le rostim în treacăt, le scriem în mesaje, le aruncăm în conversații fără să le cercetăm miezul. Le considerăm simple unelte, niște fire subțiri care leagă oameni, dar uităm adesea că ele sunt, de fapt, cabluri de înaltă tensiune. Cuvintele au proprietate – nu doar gramaticală sau semantică, ci o forță reală de influență, de modelare, de seducție. Iar dacă nu înțelegem această forță, devenim vulnerabili.

Spunem uneori: „Suntem sclavi.” Dar cine te-a făcut sclav? Cine te-a vândut? Cine te-a trădat? Ai răspunsuri clare la aceste întrebări sau doar repeți ce ai auzit, fără să cercetezi sensul?

Este o diferență uriașă între a fi nedreptățit de sistem și a fi legat în lanțuri. Între a avea mai puține șanse și a nu avea nicio libertate. Dacă ești liber să pleci oriunde, să alegi o altă viață, să îți schimbi gândirea, nu mai ești sclavul nimănui – decât, poate, al tău. Al fricilor, al obișnuințelor tale, al reacțiilor automate pe care nu le-ai mai pus sub semnul întrebării de ani de zile.

Cuvintele mari, dramatice, spuse cu patos – „ne-au vândut”, „ne-au trădat”, „suntem captivi” – pot aprinde masele. Pot inflama spirite, pot duce la răzvrătiri fără temei, la confuzie, la ură. De aceea, e vital să înțelegem ce înseamnă cuvintele pe care le folosim. Nu doar definiția lor din dicționar, ci vibrația lor în conștiință.

Pentru că dacă nu înțelegi cuvintele, poți fi ușor manipulat. Cineva îți spune că ești „exploatat” – și tu crezi că nu mai ai valoare. Cineva îți spune că ești „trădat” – și tu începi să urăști fără discernământ. Dar, dacă te-ai întreba: Ce înseamnă pentru mine „trădare”? Cine m-a trădat, concret? Cu ce dovezi? – s-ar putea să descoperi că vinovatul nu e întotdeauna în afară.

De multe ori, nu sistemul ne ține pe loc, ci propriile automatisme. Nu „ei” ne reduc la tăcere, ci propria noastră incapacitate de a asculta cu adevărat. Nu „ceilalți” ne păcălesc, ci noi, când refuzăm să căutăm înțelesuri. Suntem, într-adevăr, sclavi – dar ai minții noastre, ai emoțiilor neînțelese, ai gândurilor repetate obsesiv, ai tiparelor lăsate să ruleze fără control.

Libertatea nu începe în afara ta, ci în interior. În clipa în care spui: „Vreau să înțeleg.” În clipa în care nu mai repeți lozinci, ci pui întrebări. În clipa în care alegi să nu distribui un mesaj pentru că „sună bine”, ci îl cântărești, îl cercetezi, îl confrunți cu realitatea. Atunci începe eliberarea.

Da, trăim într-o lume imperfectă, cu nedreptăți reale, dar și cu libertăți pe care rareori le valorizăm. Ești liber să pleci oriunde în lume. Poți să trăiești decent dacă muncești onest. Nu, poate nu ai averea râvnită, dar nici nu tragi la plugul nimănui împins de bici. Nu dormi în lanțuri. Nu ești cumpărat și vândut ca o marfă – decât, poate, atunci când alegi tu să te vinzi pentru o cauză în care nu crezi, pentru un confort fără rost, pentru o viață mimată.

Adevărata robie este, de cele mai multe ori, una subtilă și interioară. Ești sclavul gândurilor tale repetate, al convingerilor neanalizate, al fricilor moștenite și al obiceiurilor care ți-au devenit a doua natură. Ești propriul stăpân și totodată propriul tău deținut. Când spui "sunt prizonier", întreabă-te dacă nu cumva celula nu e construită chiar de tine, cărămidă cu cărămidă, din regrete și neputințe pe care le-ai transformat în alibiuri.

Cuvintele sunt semințe. Ce alegem să semănăm – ură, teamă, luciditate sau speranță – va înflori nu doar în viețile noastre, ci și în cele ale celor care ne ascultă. De aceea, înainte de a rosti din nou "sunt sclav", respiră adânc și întreabă-te: "Al cui?". Răspunsul s-ar putea să nu se afle în afara ta, ci chiar în oglindă. Și poate de acolo începe, de fapt, eliberarea.

Ai grijă la vorbele tale. Ele sunt oglinzi ale gândurilor, iar gândurile creează lumi. Dacă vrei o lume dreaptă, începe prin a vorbi drept. Dacă vrei o lume liberă, învață să te eliberezi de ignoranță. Ascultă. Caută. Înțelege. Și dacă nu poți da mai departe un adevăr curat, măcar oferă-ți ție unul. Pentru că cel care înțelege lumea în care trăiește, nu mai e ușor de manipulat. Și nici nu mai are nevoie să urle ca să fie auzit.

Maura ANGHEL