Cum se vor face concedierile în instituțiile de stat. Explicația premierului Ilie Bolojan
Dimensiune font:
Premierul Ilie Bolojan a explicat, în conferința de presă din data de 2 iulie 2025, în ce mod se vor decide disponibilizările de personal în instituțiile de stat.
Fiecare șef de instituție de stat va trebui să analizeze "de câți oameni ai nevoie ca instituția să funcționeze bine, cu cât mai puține cheltuieli", a explicat premierul.
Ilie Bolojan a precizat, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist, că această analiză va fi aplicată inclusiv pentru reducerea numărului de personal din Cancelaria primului-ministru, unde ar lucra, în prezent, 91 de oameni. Bolojan a evitat să spună câți oameni va păstra în Cancelaria lui. Premierul a precizat însă obiectivul acestor măsuri: pentru orice instituție de stat, "dacă se ajunge la reducere de personal, peste o lună, peste o jumătate de an, să constatăm că lucrurile funcționează nu la fel de prost, ci mult mai bine".
Ilie Bolojan a operat disponibilizări atât la Consiliul Județean Bihor, când a fost șef al CJ, cât și la Senat, când a fost președinte al Senatului.
La nivelul Guvernului României (condus acum de Ilie Bolojan au apărut în ultimele zile tensiuni și acțiuni de protest, legate de reducerea unor drepturi salariale.j
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau