Un turist irlandez s-a căţărat pe o statuie recent renovată din Bruxelles şi a rupt o parte din ea.

2

Dimensiune font:

| 16-09-2023 06:13

Un turist irlandez a fost filmat urcându-se pe o statuie recent renovată în faţa Bursei de Valori din Bruxelles, provocând ruperea unei părţi a acesteia, scrie News.ro.

Bărbatul a fost arestat, iar conducerea clădirii i-a cerut să acopere costul reparaţiilor.

Se estimează că restaurarea statuii va costa aproximativ 19.000 de dolari, iar Bursa de Valori din Bruxelles îi cere turistului să plătească, a informat ziarul local Nieuwsblad.

Nel Vandevennet, manager de proiect pentru restaurare, a spus că imobilul şi statuile sunt incluse incluse în patrimoniu.

„Am dori să efectuăm reparaţiile rapid, dar cu siguranţă va dura câteva săptămâni sau chiar luni”, a declarat el pentru VRT NWS. El a continuat: „Toată clădirea tocmai a căpătat strălucirea de odinioară, inclusiv cei doi lei care erau în condiţii precare. Ne-am gândit că sculpturile se vor bucura de mai mult respect. Este foarte trist că s-a întâmplat asta".

Clădirea redeschisă va fi un loc public pentru expoziţii, spectacole şi alte evenimente.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
 

ULTIMA ORA
 

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria [email protected], cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: [email protected].
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Oras Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani, telefon/fax 0231/552.351, 0231/552.626, E-mail: orasflamanzi @yahoo.com, cod fiscal 3372173. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Pasune cu suprafata totala de 30 ha, situata in extravilanul orasului Flamanzi, apartinand domeniului privat al Orasului Flamanzi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Flamanzi nr. 67/30.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, situata astfel: -Tarlaua Velnita Poiana -10ha; -Tarlaua Voloca Fata I -2 ha; -Tarlaua Voloca Fata II -8 ha; -Tarlaua Velnita Flamanzi -10ha. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin formularea si inregistrarea unei solicitari scrise la sediul Orasului Flamanzi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic din cadrul Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Orasului Flamanzi. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.06.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oras Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud.Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.07.2025, ora 10.00, Sala de sedinte a Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud. Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorghi nr. 8, judetul Botosani, cod postal 710171, telefon 0231/511.739, fax 0233/831.832, e-mail: tr-botosani @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 13.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria [email protected], cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Spatiu in suprafata de 12,90 mp, situat la parterul imobilului sediu al Sistemului de alimentare cu apa din comuna Grumazesti, amplasat in satul Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Parcului nr. 381A, judet Neamt, identificat cu nr.cadastral 51704-C1 si cartea funciara nr. 51704-C1 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 66/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, in urma unei cereri depuse la Registratura Comunei Grumazesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 18.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: [email protected]. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
Zeci de percheziții în trei județe, într-un dosar instrumentat de autoritățile judiciare din Franța. Prejudiciu de 3 milioane de euro
27/06/2025 21:24

 Politistii Directiei de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, cu sprijinul politistilor serviciilor de investigatii criminale din Galati, Bihor si Vrancea, impreun� ...

Cadoul ”otrăvit” pentru România: 18 avioane F-16
27/06/2025 18:03

O stire a făcut inconjurul presei: Olanda donează Romaniei 18 avioane de luptă F-16. Bucuria a fost de scurtă durată. Nu-i chiar moca. Unii au remarcat că intretinerea unui F-16 se ridică la citeva milio ...

Ilie Bolojan anunță cât timp va fi suspendat, de fapt, 'Programul Rabla'. Ce alte programe vor intra la analiză în următoarele zile
27/06/2025 17:35

Premierul Ilie Bolojan sustine că in acest moment ”Programul Rabla” nu va fi suspendat pentru doi ani asa cum a circulat informatia in spatiul public in ulimele zile. ”Nu există o decizie legată pe su ...

Europarlamentar român, în fruntea marșului LGBT ilegal din Budapesta
27/06/2025 17:07

In ciuda interzicerii oficiale a paradelor Pride in Ungaria, vicepresedintele Parlamentului European, Nicu Stefănută, va conduce o delegatie formată din 72 de europarlamentari care vor participa in perioada ...

A intrat în vigoare legea care prevede pedepse mai mari pentru comiterea unor acte de violență, dar și pentru agresorii recidiviști
27/06/2025 13:06

 Astăzi a intrat in vigoare legea care prevede pedepse mai mari pentru comiterea unor acte de violentă, dar si pentru agresorii recidivisti. De asemenea, retragerea plangerii impotriva agresorilor va pro ...

Majorări considerabile de tarife pentru reviziile celor mai populare mașini care circulă în România. Cum puteți evita să scoateți bani mai mulți din buzunar
27/06/2025 12:26

 Majorarea preturilor la consumabilele auto cu pană la 15% creste costul unei revizii auto complete la masină cu pană la 1.000 de lei pentru modelele de volum cele mai populare in Romania. Specialistii ...

Peste 7,5 milioane de români au încă WC-ul
27/06/2025 12:14

 Doar 60 % din populaţia rezidentă a Romaniei, reprezentand peste 11,5 milioane de locuitori, avea in 2024 locuinţele conectate la sistemele de canalizare, cu 127.019 persoane mai mult decat in anul 202 ...

VREMEA Cod portocaliu de caniculă în 13 judeţe şi în Bucureşti, până sâmbătă dimineaţa / Cod galben de vreme caldă în 12 judeţe/ HARTA
27/06/2025 11:33

  Romania se confruntă in aceste zile cu un cocktail periculos de fenomene meteorologice extreme. Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis trei avertizări succesive de cod galben si cod p ...

Sindicatele sesizează Comisia Europeană și cer amânarea reducerilor salariale pregătite de Bolojan
27/06/2025 11:25

BNS a cerut Consiliului Economic si Social, amanarea discutării proiectului de OUG privind personalul plătit din fonduri publice. Sindicalistii acuză nerespectarea prevederilor legale privind transparenta de ...

Fraude bancare cu prejudiciu de milioane de lei: șapte persoane arestate. Ce au găsit polițiștii în urma perchezițiilor
26/06/2025 15:57

Şapte persoane acuzate că au obţinut sume importante de bani inducand in eroare unităţi bancare au fost arestate, in dosarul de fraude bancare cu un prejudiciu estimat la 3,5 milioane de lei. În urma ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei
OSZAR »