Sorin Rosca Stanescu:Când toți se bat, China câștigă

4_11zon

Dimensiune font:

| 04-06-2025 06:09

Xi Jinping e pe cai mari. În cosmos și pe pământ. Pe pământ, peste trei ani de război între Federația Rusă și Ucraina, care nu a dus la niciun alt rezultat decât la victime umane și materiale, la traumatizarea a două popoare, au făcut din China unul dintre cei mai mari jucători globali, în anumite privințe, cel mai mare. Rușii, care au vrut să revină la capul mesei, au rămas pe dinafară, iar puterea unipolară la nivel global, care fusese adjudecată de Statele Unite, este acum împărțită cu China.

În spațiul cosmic, China instalează mii de sateliți, un proiect gigantic prin care prelucrarea datelor de pe toate computerele din lume se va putea face din spațiu, astfel încât aparatura se va răci automat, nu va mai necesita, cum se întâmplă acum, un consum uriaș de energie, iar energia necesară funcționării acestui computer gigant va fi gratuită, furnizată de soare. Drumul Mătăsii se va întinde în curând și în spațiul cosmic, unde China devansează Statele Unite la acest capitol cu zeci de ani.

Nu am amintit întâmplător despre acest eveniment major din lumea tehnologică. În prezent și mai ales în viitor, tehnologia bate tot ce mișcă. Statele care au acces la cea mai înaltă tehnologie vor domina lumea. Din această perspectivă, nu numai în cosmos, ci și pe pământ, China dobândește o putere pe care nu a mai avut-o niciodată. Diplomația rafinată și tehnologia rezolvă și rivalitățile de pe pământ, în așa fel încât, pentru decenii de-acum încolo, Beijingul va juca un rol cheie în soluționarea tuturor problemelor lumii și, nu mai puțin, a disputelor politice și militare. Ca să nu mai vorbim de economie

Niciunul dintre obiectivele vizate de marele șahist și strateg Vladimir Putin nu a putut fi realizat în cei trei ani și jumătate de când a declanșat atacul împotriva statului ucrainean. Războiul fulger nu a fost fulger, ci s-a transformat într-un război de uzură, în care Federația Rusă a cheltuit resurse enorme, reușind să cucerească doar 20% din teritoriul Ucrainei, zone locuite preponderent de ruși, teritorii cedate cândva de Uniunea Sovietică, și nici cele patru regiuni nu au putut fi ocupate în totalitate. Putin a încercat, prin acest război, să determine NATO să se retragă din mai multe regiuni din estul Europei. NATO nu s-a retras.

Dimpotrivă, războiul a favorizat aderarea accelerată la Alianța Nord-Atlantică a încă patru state din proximitatea Federației Ruse. Același Vladimir Putin a încercat să construiască o alternativă politică, militară și economică la Uniunea Europeană și la alte organizații de acest fel, patronate de Statele Unite. Acest obiectiv nu a fost atins decât parțial, dar, ce să vezi, adevăratul câștigător, cel care se așează în capul mesei, este nu Vladimir Putin, ci Xi Jinping.

Pentru mulți ani de acum încolo, China va avea un avans considerabil față de Federația Rusă, față de toți ceilalți aliați și parteneri și, la o serie întreagă de capitole, și în raport cu Statele Unite.

Sorin Rosca Stanescu inpolitics.ro

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: [email protected], cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: [email protected], cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: [email protected].
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: [email protected], cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria [email protected], cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: [email protected].
1. INFORMATII generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si /sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon /fax 0233784005, e-mail: primaria _urecheni @yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Parcele de teren, apartinand domeniului public al Comunei Urecheni, situate in comuna Urecheni, avand destinatia de pajiste -pasune natural, dupa cum urmeaza: Sat Ingaresti: -Parcela 1, Lot Putul Dediului, CF -52716 -Urecheni -12,35 ha; -Parcela 2 Lot Putul Dediului, CF -52716 -Urecheni -12,35 ha; Sat Urecheni: -Parcela 1, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -30 ha; -Parcela 2, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -30 ha; -Parcela 3, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -15 ha; -Parcela 4, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -35ha; Sat Ingaresti: -Parcela 1, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -3 ha; -Parcela 2, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -5 ha; -Parcela 3, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -7 ha; -Parcela 4, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -6,88 ha; -Parcela 5, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -2 ha; Sat Urecheni: -Parcela 1, Lot Zavoiul Moldovei- CF -52717 -Urecheni -18,41 ha; -Parcela 2, Lot Zavoiul Moldovei- CF -52717 -Urecheni -23,59 ha si CF -52720 -Urecheni -1,45 ha. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019, Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 37/04.06.2025 si a caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 25 Lei/exemplar, la Casieria Comunei Urecheni. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20/06/2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30/06/2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01/07/2025, ora 09.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 05/06/2025.
Cornel Nistorescu:Ce înseamnă un președinte slab?
12/06/2025 06:23

Ce inseamnă un presedinte fără o voce publică impunătoare? Cit de puternic si de convingător poate fi un mocăit si un circiit in fata unei societăti divizate, in care fiecare cetătean are o idee salva ...

Cornel Nistorescu:Ochiul Dracului în mintea prostului
10/06/2025 06:37

Cum supravietuiesti la cutremur sau la o pană totală de curent fără apă si fără bani? Nu tu motorină si benzină, nu tu mincare, nu tu lanternă si nu bani pentru un bidon cu apă! Pas de foloseste card ...

Vinovații sfidează & guvernează, proștii decontează!
09/06/2025 09:14

Dorian OBREJA O ecuatie in care avem două părti, dintre care una profită mereu, iar cealaltă este mereu dezavantajată, poate fi definită drept o intilnire a – sper să nu se supere nimeni – h ...

Cornel Nistorescu:Proiect de țară cu un singur punct
03/06/2025 05:36

De retinut primul comunicat de la Cotroceni, ca semn de inceput al noului mandat: „La initiativa Presedintelui Romaniei, s-a convenit ca, in paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, sa fie elabo ...

Bolo-Dan = două săbii într-o teacă?
02/06/2025 14:32

Dorian OBREJA În ziua cand scriu aceste randuri – 1 iunie –, incă nu se stie cine va fi viitorul premier, dar numele acestuia pare a se suprapune, covarsitor, cu acela al lui Ilie Bolojan &n ...

De ce sunt românii dezamăgiți de președinți
01/06/2025 18:07

 Dorian OBREJA As fi putut aborda acest subiect mai tarziu, peste cateva luni sau un an; doar că prefer să fie mai devreme, decat mai sau prea tarziu. Un ziarist autentic trebuie să se pozitioneze in o ...

Cornel Nistorescu:„Mandatul Nicușor”
27/05/2025 07:30

De luni, 26 mai 2025, incepe „mandatul Nicusor”. Portă in denumirea lui un diminutiv, cu nuante care trimit la un copilut nevinovat si naiv, desi pozitia ocupată impune un caracter puternic si un comporta ...

Cornel Nistorescu:Președinte instalat ca la nuntă
27/05/2025 07:29

Pe o ploaie cumplită si rece (care poate să insemne si bogătie dar si inundatii), care ar fi alungat si pisicile rătăcite, la Palatul Cotroceni s-au strins toate vedetele partizane precum si cele oportunis ...

Mai multe partide, mai mult haos
26/05/2025 20:22

 Dorian OBREJA Nu atat rezultatul (pană la urmă favorabil partidelor europeniste), cat intamplările celor...3 tururi ale alegerilor prezidentiale din 2024-2025  au declansat miscări de tot felul, ...

„Noii” politicieni, mai lenți ca melcul!
25/05/2025 15:55

 Dorian OBREJA Trăim zile cand politicienii ar trebui a face lucrurile să meargă in viteza maximă, pentru a recupera cel putin cele sase luni pierdute. Acum, fiecare zi echivalează cu o săptămană. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei
OSZAR »