„Noii” politicieni, mai lenți ca melcul!

 Dorian OBREJA

Trăim zile când politicienii ar trebui a face lucrurile să meargă în viteza maximă, pentru a recupera cel puțin cele șase luni pierdute. Acum, fiecare zi echivalează cu o săptămână. Mai mult decât regretabil și reproșabil e că, în ciuda tuturor promisiunilor făcute până la alegeri, de a se acționa cu maximum de celeritate, constatăm că melcul se mișcă rapid în comparație cu cele ce se întâmplă în România. Iată și câteva faze doveditoare.

Marți, 20 mai,  B.E.C. anunță rezultatul oficial al alegerilor. Ținând seama de complexitatea procesului și de multe elemente tehnice, această entitate e singura ce nu poate fi acuzată de întârziere

Joi, 22 mai, C.C.R. validează rezultatul alegerilor prezidențiale.  Deja o zi pierdută.

Duminică, 25 mai, președintele ales face o vizită electorală în favoarea unui prezidențiabil din Polonia. O zi trecută...Erau de preferat consultările pentru guvern.

Luni, 26 mai, președintele ales depune jurământul. La cele 2 zile pierdute, se mai adaugă trei, din cauza parlamentarilor, care nu au, în mod obișnuit, program de lucru în weekend și cărora nu le-a dat prin cap că situația impunea o ședință extraordinară!

Abia luni după amiază pot demara extrem de presantele discuții și consultări legate de structurarea noului guvern și propunerea noului premier. Cel vechi a demisionat de 3 săptămâni!

A reținut atenția și o declarație a noului locatar de la Cotroceni, conform căreia „România va avea un guvern instalat în 2-3-4 săptămâni”. 2 săptămâni, mai merge: dar 4, e inadmisibil, se poate prinde vacanța parlamentară și atunci, de ce să nu se amâne pe la toamnă? De notat și indecizia PSD, ce ar putea duce la noi întârzieri. Fără a dori ca graba să strice treaba, e de neacceptat lungirea „bolii”, care ar putea însemna, după cum se știe, moarte sigură.

Este, neîndoielnic, un început cu stângul, și, la fel de cert, toți cei implicați pe mai departe în rezolvarea problemelor ar face bine să evite continuarea în aceeași manieră. Pentru că, altfel, nu se poate vorbi de schimbare...

Apropo de acest ultim termen, pe surse circulă tot soiul de liste cu componența „probabilă” a viitorului executiv. Dacă măcar un sfert din numele anunțate (aparținând unor dinozauri politici, traseiști sau „apropiați”) s-ar regăsi în propunerile propriu-zise, ar fi jale, căci s-ar proceda contra voinței celor peste 11 milioane de români, care au votat, indiferent de candidatul susținut, împotriva sistemului (pe cale de consecință, și a personajelor aparținând acestuia). „Societatea își dorește oameni noi”, amintea noul președinte; atunci să fie noi, nu ”de la caz la caz”, cum a nuanțat, îngrijorător, același.

Desigur, niște „oameni noi„ (a se citi politicieni) nu au cum să apară peste noapte. Era grija și treaba partidelor să-și formeze „rezerva de cadre”. După cum era grija statului ca, prin instituții de învățământ superior dedicate, să formeze persoane bine pregătite în politică și administrație (ca în Franța, dar nu numai). Aceștia ar fi fost, însă, câțiva pași spre meritocrație, de care, în practică, politicienii fug mai ceva ca naiba de tămâie. Pentru că materializarea acestui concept ar însemna dispariția sistemului actual de promovare, bazat pe pile, relații și interese.

Circumstanțele (îndeosebi componența și viteza) formării noului guvern constituie primul examen major după prezidențiale, în urma căruia se vor putea înregistra fie note de promovare, fie perspective de corigență!