Povestea singurului ţigan ajuns domnitor al Moldovei, care a luptat alături de Mihai Viteazu

Tigani

Dimensiune font:

| 03-07-2025 12:34

 Țiganii au o istorie îndelungată și au venit pe teritoriul Țărilor Române din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. În secolul al XIV-lea, apare prima menționare despre existența romilor pe teritoriile mioritice. Timp de sute de ani, aceștia au avut statutul de robi. Cu toate acestea, unul dintre aceștia s-a autodepășit și a fost domnitor al Moldovei pentru câteva luni. 

Ştefan Răzvan este un ţigan ce a fost domnitor al Moldovei pentru câteva luni, între aprilie şi decembrie 1595. Acesta a fost partener credincios al marelui voievod Mihai Viteazul, însă a avut un sfârşit tragic după ce a fost executat de domnitorul Ieremia Movilă, cel care l-a înlăturat de la cârma ţării.

Ştefan Răzvan a rămas în istorie ca fiind singurul ţigan ce a devenit voievod al unui principat român. Conform istoricului Alexandru Dimitrie Xenopol, Ştefan Radu era fiul unui ţigan musulman şi al unei moldovence. 

„Acest Răzvan era născut în Moldova, dintr-un tată ţigan şi o mumă moldovancă. El intrase de tânăr în slujba în armia polonă şi deosebindu-se printr-o vitejie neobicinuită în războiul polonilor cu muscalii, fu din simplu soldat ridicat la cele mai înalte trepte ostăşeşti de craiul Poloniei, Ştefan Bathory. În urmă, întorcându-se în Moldova, intră în slujba lui Aron Vodă, care îi dete rangul de aga şi îl trimise, la mai 1593, sol la Sigismund Bathory. Apoi, Răzvan primi de la Aron comanda gvardiei sale de unguri. El trase la sine dragostea acestor ostaşi şi izbuti, după cum văzurăm, cu ajutorul lui Bathory, a răsturnat pe domnul său şi a se urca astfel în locu-i, pe un tron de care se făcuse vrednic prin vitejia lui”, aşa l-a descris istoricul Nicolae Bălcescu pe Ştefan Răzvan în capodopera sa „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”.  Ascensiunea lui Ştefan Răzvan începe sub domnia lui Aron Vodă. Acesta îl trimite într-o misune diplomatică în Ardeal, la Sigismund Bathory. 

Ştefan Răzvan reuşeşte să încheie o alianţă între Aron Vodă şi Sigismund, împotriva Imperiului Otoman. La revenirea în Moldova, el este numit comandant al gărzii personale a voievodului moldovean, gardă ce era formată de mercenari unguri.

La sfârşitul secolului XVI, Sigismund Bathory a încercat să unească cele trei principate române sub domnia sa, însă dacă Mihai Viteazul a acceptat să devină vasal al principelui ardelean, Aron Vodă l-a refuzat pe Bathory. Din dorinţa de a-l pedepsi, Sigismund Bathory l-a acuzat pe voievodul moldovean de trădare şi după ce reuşeşte să-l aresteze, îl numeşte la cârma Moldovei pe Ştefan Răzvan.  Noul domnitorul moldovean a luptat alături de Mihai Viteazul împotriva otomanilor, fiind un partener credincios al voievodului munten.

Cum a sfârșit Ștefan Răzvan?

În timpul unui atac asupra cetăţii de Giurgiu, profitându-se că Ştefan Răzvan nu se afla în ţară, la conducerea Moldovei a fost pus Ieremia Movilă. Ştefan Vodă a strâns armată, cu sprijinul lui Sigismund Bathory şi a intrat în Moldova pentru a-şi recupera tronul ţării. Din nefericire, a pierdut lupta purtată în satul Areni din apropierea Sucevei, fiind capturat şi omorât de Ieremia Movilă.

„Luând veste Ieremia Vodă de pogorâtul ungurilor, precum au putut, au strâns oastea ţării şi s-au gătit a stare cu război împotriva lui Răzvan. Într-o dumenecă era când au apropiat oştile ungureşti de Suceava. Şi-au tocmit oştile Ieremia Vodă asupra târgului, la sat la Areni. (…) Supt Răzvan-Vodă au căzut calul atuncea în război, l-au prins oştile lui Ieremii-Vodă şi pre Răzvan şi l-au adus la Ieremie-Vodă. Stă movila şi acmu pe drumul Baiei de la Suceava, care să pomeneşti Movila lui Răzvan până astăzi. Cât l-au adus pre Răzvan la Ieremie Vodă, după câtăva mustrare, i-au tăiat îndată capul şi l-au pus într-un par împotriva cetăţii”, scria cronicarul Miron Costin în „Letopiseţul Ţării Moldovei”.

Ștefan Răzvan, sursă de inspirație la Hașdeu

Ștefan Răzvan și soția sa, Doamna Măriuca, au reprezentat sursa de inspirație pentru drama romantică „Răzvan și Vidra”, scrisă de Bogdan Petriceicu-Hașdeu, operă ce are ca temă centrală lupta pentru putere și consecințele nefaste pentru țară și pentru persoanele implicate.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Oras Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani, telefon/fax 0231/552.351, 0231/552.626, E-mail: orasflamanzi @yahoo.com, cod fiscal 3372173. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Pasune cu suprafata totala de 30 ha, situata in extravilanul orasului Flamanzi, apartinand domeniului privat al Orasului Flamanzi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Flamanzi nr. 67/30.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, situata astfel: -Tarlaua Velnita Poiana -10ha; -Tarlaua Voloca Fata I -2 ha; -Tarlaua Voloca Fata II -8 ha; -Tarlaua Velnita Flamanzi -10ha. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin formularea si inregistrarea unei solicitari scrise la sediul Orasului Flamanzi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic din cadrul Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Orasului Flamanzi. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.06.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oras Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud.Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.07.2025, ora 10.00, Sala de sedinte a Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud. Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorghi nr. 8, judetul Botosani, cod postal 710171, telefon 0231/511.739, fax 0233/831.832, e-mail: tr-botosani @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 13.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria [email protected], cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Spatiu in suprafata de 12,90 mp, situat la parterul imobilului sediu al Sistemului de alimentare cu apa din comuna Grumazesti, amplasat in satul Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Parcului nr. 381A, judet Neamt, identificat cu nr.cadastral 51704-C1 si cartea funciara nr. 51704-C1 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 66/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, in urma unei cereri depuse la Registratura Comunei Grumazesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 18.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: [email protected]. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria [email protected], cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren in suprafata de 850 mp, situat in intravilanul satului Curechistea, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, identificat cu nr.cadastral 50232 si cartea funciara nr. 50232 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 73/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: [email protected]. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
Cum s-a schimbat modul în care alegem bagajele în era călătoriilor frecvente și rapide?
04/07/2025 09:52

 În era călătoriilor frecvente si rapide, modul in care alegem bagajele s-a transformat radical. Timpul devine o resursă tot mai pretioasă, iar eficienta in organizarea acestuia devine esentială ...

Ce rol pot avea suplimentele naturale în echilibrul tău zilnic?
03/07/2025 15:13

 Ritmul tău de zi cu zi poate deveni coplesitor, mai ales atunci cand incerci să imbini un stil de viată activ, o alimentatie echilibrată si o stare de bine constantă. Poate simti că, oricat ai incer ...

Instalarea corectă a luminilor ambientale auto pas cu pas
03/07/2025 15:11

 Atunci cand iti petreci ore intregi in masină, incepi să apreciezi din ce in ce mai mult detaliile care fac din habitaclu un loc mai confortabil si mai modern. Un element aparent discret, dar cu impact ...

5 cartiere istorice cu palate din Capitală unde merită să investești într-un apartament
03/07/2025 11:57

 Bucurestiul este un oras plin de istorie si cu un farmec aparte. Pe strădutele sale inguste sau de-a lungul bulevardelor poti să găsesti numeroase palate vechi, care ascund in spatele peretilor povesti ...

4 sfaturi utile pentru o vacanță la mare sau la piscină fără infecții urinare
03/07/2025 10:34

 Odată cu sosirea verii, este esential să iti iei măsurile necesare pentru a-ti proteja pielea. Însă cum rămane cu sănătatea sistemului urinar? Desi poate părea o problemă minoră, adevărul ...

Cum să faci față cu ușurință temperaturilor ridicate din timpul verii
02/07/2025 15:46

Fotografie de Zulfugar Karimov pe Pexels.com   Temperaturile ridicate din timpul verii pot transforma chiar si cele mai plăcute zile in adevărate provocări. Fie că te afli acasă, la birou sau in aer ...

Metode eficiente de a-ți ocupa timpul și a reduce dorința de a fuma
02/07/2025 15:40

Sursa foto: Pexels.com   Renuntarea la fumat este un pas important către un stil de viată mai sănătos si mai echilibrat. Totusi, procesul poate fi provocator si este nevoie de strategii eficiente pent ...

De ce asigurarea CASCO devine tot mai populară printre tinerii șoferi?
02/07/2025 15:33

Sursa foto: Pexels.com  Într-o lume in care mobilitatea devine din ce in ce mai importantă, tinerii soferi doresc să-si conducă masina cu incredere si să fie pregătiti pentru orice situatie. ...

Legislația secretă a României! Mii de hotărâri de guvern care nu au fost niciodată făcute publice. Dezvăluiri
02/07/2025 13:06

 Nu toată legislatia Romaniei este publică. Si, poate si mai curios, această secretizare poate dura pentru totdeauna. Hotărarile clasificate devin publice doar dacă initiatorul va alege să anuleze de ...

Dalai Lama își anunță succesorul. Tibetul sfidează Beijingul, China amenință cu controlul total
02/07/2025 12:48

  Liderul spiritual al tibetanilor aflati in exil, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si simbol mondial al rezistentei nonviolente, Dalai Lama, a anuntat oficial că după moartea sa va exista un ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei
OSZAR »