Despre tăcerile care se transformă în ziduri. Copiii care nu scriu devin adulți care nu înțeleg
Dimensiune font:
Există o tăcere care nu vine din liniște, ci din absență. Absența cuvântului interior, a gândului exprimat, a emoției așezate în formă. Este tăcerea celor care nu au fost învățați să scrie – nu doar să caligrafieze litere pe o foaie, ci să-și adune lumea lăuntrică într-o frază. Este tăcerea copiilor care n-au fost întrebați niciodată ce simt și ce cred. Iar când acești copii cresc, nu devin doar tăcuți. Devin adulți care nu înțeleg.
Scrisul este mai mult decât o deprindere școlară sau o cale de exprimare artistică. Este un instrument de modelare a gândirii, de rafinare a percepției, de înțelegere a propriei realități. Atunci când un copil scrie despre ce i s-a întâmplat, el nu doar povestește – interpretează. Își pune întrebări. Face legături. Simte, formulează, înțelege. Iar în acest proces, lumea lui interioară capătă contur, coerență, echilibru.
În schimb, un copil care nu scrie rămâne la nivelul percepției brute. El vede, dar nu înțelege. Simte, dar nu poate numi. Trăiește, dar nu reflectează. Lipsa exercițiului narativ îl lasă fără instrumentele prin care realitatea poate fi așezată, analizată, integrată. Mai târziu, ca adult, îi va fi greu să-și exprime emoțiile, să formuleze opinii, să înțeleagă ce se petrece cu el sau cu ceilalți. Nu pentru că nu are inteligență, ci pentru că nu a fost antrenat să o folosească în profunzime.
Mai mult, scrisul dezvoltă empatia. Un copil care scrie povești învață să intre în pielea altor personaje, să gândească din perspective diferite, să înțeleagă motivațiile și trăirile celorlalți. Această abilitate devine esențială în viața de adult – în relații, în munca de echipă, în înțelegerea contextului social. Fără empatie, nu există comunicare autentică. Fără comunicare, nu există comunitate. Iar fără comunitate, rămânem fiecare în labirintul propriu, incapabili să construim împreună ceva viu.
Școala, din păcate, alunecă adesea în capcana eficienței seci. Se cere rezolvarea de probleme, memorarea de informații, încadrarea în barem. Scrisul este redus la compuneri stereotipe sau eseuri-standard, de parcă povestea interioară a unui copil s-ar putea încadra într-o grilă. În această uniformizare, vocea personală se pierde. Iar acolo unde nu e loc de autenticitate, nu crește nici înțelegerea de sine.
A încuraja copiii să scrie înseamnă, de fapt, a-i învăța să trăiască conștient. Să se asculte. Să-și pună întrebări. Să observe lumea și să o interpreteze. Să își construiască un sistem de valori, o hartă interioară, o voce clară. Pentru că lumea de mâine va fi tot mai complicată – și va avea nevoie de oameni care nu doar reacționează, ci și înțeleg.
Să nu ne mirăm, așadar, că adulții nu se mai ascultă unii pe alții, că nu știu să își gestioneze emoțiile, că nu pot să înțeleagă contextul în care trăiesc. Mulți dintre ei sunt, de fapt, copii care n-au scris niciodată – nici povești, nici jurnale, nici scrisori, nici adevăruri proprii. Copii care au fost învățați să tacă frumos, dar nu să vorbească adevărat.
Este timpul să le dăm din nou cuvântul. Să le oferim spațiu să scrie – fără notă, fără frică, fără presiune. Doar cu încredere. Pentru că acolo unde e cuvânt, e și înțelegere. Iar un copil care scrie azi, va fi un adult care înțelege mâine. Poate nu perfect. Dar cu mai multă claritate, mai multă blândețe și mai multă lumină.
Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau